preafericitul_danielPhoto 13-03-17, 10 46 26                                                             

Între anii 1951 și 1952 au sosit în Noua Zeelandă, primele două vapoare cu cetăţeni români. De fapt este vorba de sutele de familii mixte de greci și români din județele sud-dunărene, Galaţi, Brăila, Tulcea sau Constanţa.

La început credincioșii români mergeau la Bisericile greacă, sârbă sau rusă, unde comunităţile erau mai numeroase și aveau biserică și preot. Dorinţa de a auzi slujba Sfintei Liturghii și a celorlalte taine bisericești, în dulcele grai românesc, a condus la formarea unui grup de iniţiativă, care a pus bazele primei parohii ortodoxe românești în Noua Zeelandă. Trebuie menţionat și gândul cel bun al preotului Theodor Kendridis, preot grec hirotonit în România, care i-a îndemnat pe credincioșii români să meargă la PATRIARHIA ROMÂNĂ și să solicite înfiinţarea unei parohii ortodoxe în Wellington, Noua Zeelandă.

Așa că, în anul 1971, reprezentanţii familiei Afendoulis, Vasile, Ioana, Tony și Julia au plecat la București pentru a cere binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Inițiativa aceasta a găsit tot sprijinul Patriarhiei și în special a vrednicului de pomenire, Preafericitul Patriarh Justinian, care a aprobat la data de 16 octombrie 1971, înființarea Parohiei Ortodoxe Române în Capitala Noii Zeelande, cu numele “Sfânta Maria”.

Pentru ca Parohia să fie recunoscută de autorităţile Noii Zeelande, în anul 1974 comitetul de atunci a înregistrat Parohia, la Departamentul de Justiţie sub denumirea: The Romanian Orthodox Parish “Saint Maria”of Wellington, New Zealand, Incorporated.

La început numărul membrilor care alcătuiau această Parohie a fost mare, dar odată cu trecerea timpului,  aceștia și-au săvârșit  viața lor întru  Domnul, pe aceste meleaguri. Așa se face că astăzi avem aici o comunitate, care numără aproximativ 55 de familii, care mărturisesc credința străbună ortodoxă și păstrează legătura cu Biserica. Fiecare, în felul său a ajutat la formarea acestei Parohii. Cei mai mulți din urmașii binefăcătorilor Bisericii noastre, doresc ca numele părinților lor să rămână nepublicate. In anul 1974 a fost numit ca prim pastor al acestei comunitati, Parintele Iconom Stavrofor Gheorghe Speranta, care a activat in perioada 15 Februarie 1974 – 26 Aprilie 1998 cand a trecut la cele vesnice.

Prin contributia financiara a credinciosilor si prin eforturile Preotului Gheorhe Speranta, comunitatea de aici a strans bani si a cumparat o proprietate care se afla pe una din strazile capitalei Noii Zeelande si anume 511 Adelaide Road, Berhampore, Wellington. Cu timpul au amenajat-o perntru a servi ca locas de cult si pentru a se putea savarsi Sfanta Liturghie si celelalte taine bisericesti, pentru folosul comunitatii. In acest demers, Patriarhia Romana a avut un rol esential, intrucat a inzestrat Sfantul altar si biserica cu obiecte de cult, necesare pentru savarsirea slujbelor religioase, la care adaugam catapeteasma bisericii impodobita cu icoane, sculptata in lemn de tei, lucrarea fiind executata in atelierele Patriarhie Romana la Manastire Plumbuita. Astfel a fost savarsit marele eveniment de sfintire a bisericii, care a avut loc in data de 8 Iunie 1980.

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Biserica a fost sfintita de Preasfintitul Parinte Antonie Plamadeala al Buzaului, alaturi de un sobor de preoti din Australia, cat si din bisericile surori, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul neo-zeelandez.

Cu această ocazie, Preasfinţitul Antonie Plămădeală a oferit fraţilor Vasile si Ion Afendoulis “Crucea Patriarhală”,  pentru mireni. Odată cu amenajarea, credincioșii au anexat în spatele Bisericii o clădire care servește ca Centru Pastoral-Misionar, în care se desfășoară toate evenimentele sociale, culturale și misionare ce au loc in cadrul comunității ortodoxe române de la Wellington. Prin donațiile parohienilor și ale Statului Român, Biserica deține în cadrul proprietății o bibliotecă de carte românească, atât cu caracter religios, cât și de interes general, însumând un număr de peste 500 de volume.

Grija pentru preaslăvirea Bunului Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Tuturor Sfinților a fost primordială în activitatea Părintelui Speranță; dar gândindu-se la viitorul Parohiei, Preotul și-a îndrumat credincioșii pentru construcția unei case parohiale pe terenul Parohiei.

Primul păstor al acestei parohii nu și-a putut vedea visul împlinit deoarece s-a mutat la Domnul la data de 26 Aprilie 1998. La cererea credincioșilor, Patriarhia Română a numit în postul vacant de paroh pe P.C. Preot Theodor Postelnicescu, care a activat în perioada 1 Martie 1999 – 1 Aprilie 2002. În acest timp Părintele împreună cu consiliul parohial și cu sprijinul unor credincioși au construit casa parohială, care a fost terminată în anul 2001. Astfel, comunitatea ortodoxă de români și greci din România, a reușit ca într-un interval de mai puțin de 20 de ani, să aibă plătită o Biserică, Centrul Pastoral-Misionar și o casă parohială, fapt pentru care mulțumim Bunului Dumnezeu.

Având în vedere vacantarea postului de paroh la această Parohie, a fost numit prin decizia Patriarhală nr. 31/2002 începând cu data de 1 Mai 2002, Preotul Marian – Răzvan Dincă.  Acesta a ajuns în Noua Zeelandă pe data de 9 August 2002.

După înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande (2007), a fost instalat primul Episcop titular, Preasfințitul Părinte Dr. Mihail Filimon (Iunie 2008).

În perioada de organizare a Episcopiei, Părintele Marian Dincă este transferat la cerere (August 2008) într-o nouă Parohie din Australia.

Preasfințitul Parinte Dr. Mihail în conlucrare cu consiliul parohial al Parohiei “Sfânta Maria”, a numit în postul de paroh pe P. C. Preot  Antonie – Claudiu Coroabă.  După obținerea vizei religioase s-a prezentat la Parohie și a fost instalat cu binecuvantarea Chiriarhului de către P. C. Preot Emanuel Crainic, consilier eparhial, la data de 15 Aprilie 2009. Părintele Antonie-Claudiu Coroaba a slujit aici până în luna August 2011.

După plecarea părintelui Coroaba în țară, postul de Preot Paroh a rămas vacant. De aceea, Preasfințitul  Părinte  Episcop  Mihail, prin decizia nr 3/12 Mai 2012, l-a numit în postul de paroh pe P. C. Preot Nicolae Floroiu. Acesta s-a prezentat la Parohie, după obținerea vizei religioase, în luna Aprilie 2013,  fiind instalat la data de 21 Aprilie 2013 de către P. C. Preot Mircea Corpodean, Protopopul Ortodox Român al Noii Zeelande.

Ca urmare a inaintarii cererii de catre teologul Dumitru Dan Gradinaru care locuia in Wellington, din anul 2012 alaturi de sotia sa, la Cancelaria Episcopala Permanenta Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Romane a Australiei si Noii Zeelande, in sedinta din data de 14 Iulie 2016, Prea Sfintitul Mihail, Episcopul Australiei si Noii Zeelande, a aprobat intrarea lui in randul clericilor romani din aceasta Episcopie. Astfel teologul Dumitru Dan Gradinaru a fost hirotonit intru Diacon pe seama Parohiei Sfanta Maria din Wellington, Noua Zeelanda, unde v-a sluji in calitate de Diacon incepand cu luna Iulie. Hirotonia s-a oficiat cu ocazia Sfintei Liturghii la Manastirea “Izvorul Tamaduirii” – Resedinta Episcopala din Melton West, Melbourne, Australia pe data de 17 Iulie 2016.

            Putem spune că odată cu înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande s-a deschis o pagină nouă în istoria Parohiei noastre. Ne aflăm integrați în structura Bisericii Ortodoxe Române, respectiv a PATRIARHIEI ROMÂNE, a Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, a  Protopopiatului Noii Zeelande, având ascultare deplină față de Ierarhul nostru, Preasfințitul Părinte Dr. Mihail Filimon.

 

Slujbe bisericesti

Botezuri

Taina Sfantului Botez, este oficiata pentru nou-nascuti, cat si pentru cei care se convertesc la credinta Ortodoxa.

Cununii

Taina Sfintei Cununii se oficiaza pentru cuplurile formate din barbat si femeie care doresc slujba religioasa.

Sfanta Liturghie

Sfanta Liturghie se savarseste in fiecare zi de sarbatoare, unde crestinii ortodocsi pot primi taina Sfintei Impartasanii.

Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii se oficiaza ori de cate ori crestinii doresc a-si marturisi pacatele si a lua dezlegare de la duhovnic.

  • Biserica Ortodoxă (cunoscută și ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană sau Biserica Greco-Ortodoxă) este o comunitate de credință creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe autocefale (greacă, rusă, română, sârbă, bulgară, albaneză, poloneză etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe autocefale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică.
  • Biserica Ortodoxă a celor șapte Sinoade Ecumenice are la bază Vechiul și Noul Testament. Conducătorul ("Capul") ei este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Păstorul cel bun”, care îndrumă credincioșii, mădularele vii ale Bisericii, pe calea spre mântuire. Biserica Ortodoxă a celor șapte sinoade ecumenice recunoaște un același Dumnezeu Treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în ipostas (Persoane), dar Unul în ființă (esență), Dumnezeu atotputernic, preexistent lumii și complet independent.
  • O clarificare contemporana a invataturii de credinta constituie pentru Biserica Ortodoxa nu numai o necesitate interna, didactica si pastorala, ci si o obligatie catehetica si misionara. Pe de o parte, Biserica simte nevoia de a gandi in mod continuu si in mod pastoral adevarurile de baza ale credintei sale, pe de alta parte, Evanghelia trebuie sa fie interpretata in fiecare epoca, pentru fiecare situatie, pentru fiecare generatie.