Post Video

Fiind calugar de la varsta de 20 de ani, am renuntat la orice fel de mostenire de la parintii mei, totul revenindu-le copiilor si nepotilor lor.

Economiile mele banesti din ultimii ani, depuse in conturile mele de la banca sau in casa de fier pentru eventualele trebuinte medicale si aflate, sub semnatura si cheie, in grija arhidiaconului Gavril Varva, vor fi transferate in contul Fundatiei “Mitropolitul Bartolomeu”. 

Singura mea avere sunt biblioteca si manuscrisele personale, precum si colectia de acte, scrisori si fotografii, toate aflate in resedinta mea din Manastirea Nicula, pe rafturi si in doua seifuri metalice, sub auspiciile Fundatiei Mitropolitul Bartolomeu, din al carui colegiu director face parte si staretul acestei manastiri. Daca si cand se va considera ca acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura romaneasca, prefer ca la ele sa aiba acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul in acest sens. 

Obiectele personale marunte din resedinta de la Cluj vor ramane pe seama institutiei; cele din resedinta niculeana vor ramane pe loc.

Doresc sa fiu inmormantat in groapa de pamant reavan, avand deasupra piatra pe care mi-am pregatit-o din timp. 

Sa nu mi se acorde distinctii post mortem, de nici un fel. 

La carma Mitropoliei imi doresc un urmas vrednic si demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei de orice fel si sub orice forma, care sa continue si sa desavarseasca ceea ce am inceput eu. Dintre acestea: 

Pictarea catedralei in tehnica mozaic. 

Radio Renasterea 

Revista TABOR 

Fundatia “Mitropolitul Bartolomeu”

Policlinica “Sfantul Pantelimon”

Continuarea lucrarilor la mozaicurile din biserica „Schimbarea la Fata” din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului si teologului italian Marko Ivan Rupnik. 

Canonizarea si cultul Sfantului Pahomie de la Gledin 

Canonizarea si cultul Sfintilor Martiri Nasaudeni 

Gradinita “Sfantul Stelian” 

Cer iertare tuturor celor carora le-am gresit, intr-un fel sau altul, asa cum si eu, la randu-mi, ii iert pe toti cei care, cu voie sau fara voie, mi-au gresit.

Declar ca nu am copii, iar parintii imi sunt decedati.

Numesc executor testamentar, in baza art. 910 si urmatoarele din Codul Civil pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet caruia ii incredintez spre executare acest testament.

Orice Testament anterior acestuia devine nul si neavenit.

† BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

 

About Author

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.